Până la urmă rămânem fără timp!

În vreme ce merg pe strada plânsă şi murdară am început să-mi selecţionez gândurile, visele, sentimentele, speranţele, temerile, deşi pentru o mare parte din ele mi-ar fi plăcut să am un coş de gunoi în care sa le arunc dar se pare că magazinul ce vindea asemenea coşuri era închis.

Mintea mea năluca alerga nestingherită pe partea cealaltă a drumului, iar corpul meu se mişca greoi şi amorţit pe trotuarul de gheaţă găurit din loc în loc de o băltoacă.

Cum mintea mea era cu totul şi cu totul în alta parte, am călcat zdravăn într-o baltă. Sunetul acela mi-a trezit o amintire ce nu credeam că o deţin. Se pare că era acoperită cu o pelerină invizibilă, iar simţurile mele somnoroase nu au putut-o simţi. Amintirea este stearsă dar când mă uit înapoi la apa ce tresare în cercuri, îmi aduc aminte cum, copil fiind, săream top-top, de colo-colo astfel  incat să nu ratez nici-o baltă. Preferatele mele erau cu o nuanţă curcubeică. Dar pe acestea îmi plăcea mai mult să le admir decât să ţopăi energic în ele.

Am început să compar micuţa "eu" şi actuala "eu". Mi-am dat seama că este o diferenţă, cum acum am călcat dintr-o greşeală, apoi mă uit atent cum se prelinge apa pe cizma mea, şi cum odinioară obişnuiam să încerc toate bălţile din drumul meu scurt si neschimbat.

Am ajuns în dreptul bibliotecii, şi fără să mă gândesc mi-am zis să intru. Cer o carte care trebuia să o citesc mult mai târziu, neţinând cont că înaintea ei se aflau multe alte titluri pe care trebuiam să le rasfoiesc. Rezultă că am împrumutat-o cam degeaba, dar acum trebuie să-i găsesc loc şi ei. Trebuie să îmi fac timp şi pentru ea...

                Ce se întâmplă? Mă întreb... se întâmplă atâtea deodată şi de multe ori rămân fără ocupaţie. Aş putea să-mi programez ziua la minut şi tot nu aş putea face tot ceea ce mi-am propus. Sunt singură?

                                                                  Scriu din ratiunea mea,

                                                                pentru inima ta!

Viata vs. Iubire

                Cum nu am mai scris mare lucru mi-am zis să revin cu o poezie.  E scurtă şi săracă, îmi cer mii de scuze, dar sper să prinde-ţi mesajul.

         

Nu toate sunt la fel

          Nici soarele, nici vântul,

          Nici cerul, nici pământul

          Căci totul e altfel.

          E dorul de casă,

          E dorul de tot,

          Şi tot ce suport,

          Şi ce zici că-ţi pasă.

          Şi soarele străluceşte

          Iar tot ce m-nconjoară

          Monstruos ca o gheară

          Doar inima mai iubeşte.

          Iubeşte mai tare

          Şi malul mării se surpă

          Iar viaţa e scurtă

          Dar iubirea-i mai mare!

           

                                           Scriu din ratiunea mea,,

                                                               pentru inima ta!      

Jucării

  Mă uit în jurul meu şi sunt înlănţuita de micile mele jucării de pluş. Adevărate izvoare de amintiri. Nici nu mă mai întreb oare câţi ani au trecut de la ultimul schimb de cuvinte sau care sunt adevăraţii ,,veterani" ori cei mai noi adepţi ai grupului. Mi-ar plăcea încă să ne mai numim prieteni, ar fi ciudat, am sentimentul că nu vă mai cunosc. Trăim sub acelaşi acoperiş, privirile noastre se intersectează şi totuşi mă simt străină faţă de voi toţi.... 

                Oh, tu dragă Christofer, îţi mai aminteşti zilele de nenumărat când ne jucăm ore în şir. Am crescut împreună şi fără a ţine seama de cele spuse, ai rămas la fel, poate doar ,,blăniţa" a suferit diferite schimbări, peticită şi repeticita de mâini stângace de copil. Îmi aduc aminte că erai cu puţin peste jumătatea mea, cel puţin atunci, când inima mea ţi-a marcat prezenta, însă acum mă îndoiesc că mai eşti un sfert din ce reprezintă înălţimea mea... Off Christofer, să ştii că eşti cel mai loial căţel de plus pe care îl putea avea o fetiţă, mă bucur că nu te-ai schimbat. Blana ta e la fel de cafenie şi moale iar urechile plecate şi codiţa la fel de albe. Şi micul tău prieten, Rexico, şi el un căţeluş auriu cu micul lui botic alb, ţi-e cel mai bun prieten. De ai ştii ce mă bucur, Christofer, că nu ai rămas singur şi uitat de mine, ai cu cine vorbi şi te juca toată ziua, cu cine altcineva dacă nu cu micuţul Rexico?

 Şi tu păpuşica blondă, îmi aduc aminte că erai jumătatea cât mine, când te-am primit de la Moş Crăciun acum mi-e teamă că s-a schimbat ceva în această măsurătoare. Mi-ar plăcea ca în acesta fila să-ţi scriu numele, dar să fiu sinceră chiar nu-l mai ştiu, ţinând cont că ai avut ,,n" nume, cu fiecare joc altul şi altul şi altul. Numai zânele şi prinţesele ar putea şti câte jocuri de-a ,,Mama şi copilul", ,,Învăţătoarea", ,,Doctoriţa", ,,Surorile", ,,Vânzătoarea" şi multe altele am avut. De parcă cine le-ar fi putut ţine socoteală... Dar timpul a trecut şi jocurile s-au rărit până au atins punctul 0. Ţi-aş da un nume acum, ba chiar mi l-aş putea readuce aminte mereu citind şi recitind această pagină, dar din păcate mi-am pierdut această abilitate, probabil acesta e motivul pentru care mulţi din prietenii tăi nu au nici-un nume. Îmi pare rău!

Nu-mi spune ,Chiţcule, că şi tu eşti supărat pe mine?! Nu-mi spune că ai uitat clipa în care m-am îndrăgostit iremediabil de tine! O clipă şi mi-a fost de ajuns! Am ştiut că TU trebuie să fii al meu, te-am răpit din vechea ta familie( şi cu abia acum îmi dau seama ce meschină am fost) şi te-am luat cu mine. Eşti tare simpatic, şoricel năzdravan ce eşti... aţi mai văzut un şoarece portocaliu?

                Aş mai vrea să mă joc cu voi, trist dar adevărat,dar nu va mai înţeleg graiul, sunt incapabilă să mai vorbesc limba voastră. Dacă ar fi să scriu câteva cuvinte despre fiecare... nu aş mai avea cuvinte! Vă m-ai aduceţi aminte când am încercat să vă pun pe toţi, dar absolut toţi,în micul meu pătuc să dorm cu voi. Nu a fost cea mai bună şi m-am simţit vinovată pentru asta. Nu a fost vina voastră.

          Ar fi frumos să fac o faptă bună să vă donez, din vreme ce nu va mai folosesc la nimic decât pe post de bibelouri, dar nu pot. De fiecare dată când încerc să vă dau din locul vostru simt că arunc tone de amintiri şi de momente plăcute. Sunteţi îmbibaţi cu sentimentele mele . Dacă aţi ieşi pe uşa casei mele aţi lua cu voi şi o parte din inima mea. Rămâneţi, vă rog, în vizorul meu, să vă ştiu lângă mine, chiar dacă va suna egoist, vreau să-mi ştiu toate amintirile lângă mine!!!

                                    Scriu din ratiunea mea,,

                                                     pentru inima ta!