Jucării

  Mă uit în jurul meu şi sunt înlănţuita de micile mele jucării de pluş. Adevărate izvoare de amintiri. Nici nu mă mai întreb oare câţi ani au trecut de la ultimul schimb de cuvinte sau care sunt adevăraţii ,,veterani" ori cei mai noi adepţi ai grupului. Mi-ar plăcea încă să ne mai numim prieteni, ar fi ciudat, am sentimentul că nu vă mai cunosc. Trăim sub acelaşi acoperiş, privirile noastre se intersectează şi totuşi mă simt străină faţă de voi toţi.... 

                Oh, tu dragă Christofer, îţi mai aminteşti zilele de nenumărat când ne jucăm ore în şir. Am crescut împreună şi fără a ţine seama de cele spuse, ai rămas la fel, poate doar ,,blăniţa" a suferit diferite schimbări, peticită şi repeticita de mâini stângace de copil. Îmi aduc aminte că erai cu puţin peste jumătatea mea, cel puţin atunci, când inima mea ţi-a marcat prezenta, însă acum mă îndoiesc că mai eşti un sfert din ce reprezintă înălţimea mea... Off Christofer, să ştii că eşti cel mai loial căţel de plus pe care îl putea avea o fetiţă, mă bucur că nu te-ai schimbat. Blana ta e la fel de cafenie şi moale iar urechile plecate şi codiţa la fel de albe. Şi micul tău prieten, Rexico, şi el un căţeluş auriu cu micul lui botic alb, ţi-e cel mai bun prieten. De ai ştii ce mă bucur, Christofer, că nu ai rămas singur şi uitat de mine, ai cu cine vorbi şi te juca toată ziua, cu cine altcineva dacă nu cu micuţul Rexico?

 Şi tu păpuşica blondă, îmi aduc aminte că erai jumătatea cât mine, când te-am primit de la Moş Crăciun acum mi-e teamă că s-a schimbat ceva în această măsurătoare. Mi-ar plăcea ca în acesta fila să-ţi scriu numele, dar să fiu sinceră chiar nu-l mai ştiu, ţinând cont că ai avut ,,n" nume, cu fiecare joc altul şi altul şi altul. Numai zânele şi prinţesele ar putea şti câte jocuri de-a ,,Mama şi copilul", ,,Învăţătoarea", ,,Doctoriţa", ,,Surorile", ,,Vânzătoarea" şi multe altele am avut. De parcă cine le-ar fi putut ţine socoteală... Dar timpul a trecut şi jocurile s-au rărit până au atins punctul 0. Ţi-aş da un nume acum, ba chiar mi l-aş putea readuce aminte mereu citind şi recitind această pagină, dar din păcate mi-am pierdut această abilitate, probabil acesta e motivul pentru care mulţi din prietenii tăi nu au nici-un nume. Îmi pare rău!

Nu-mi spune ,Chiţcule, că şi tu eşti supărat pe mine?! Nu-mi spune că ai uitat clipa în care m-am îndrăgostit iremediabil de tine! O clipă şi mi-a fost de ajuns! Am ştiut că TU trebuie să fii al meu, te-am răpit din vechea ta familie( şi cu abia acum îmi dau seama ce meschină am fost) şi te-am luat cu mine. Eşti tare simpatic, şoricel năzdravan ce eşti... aţi mai văzut un şoarece portocaliu?

                Aş mai vrea să mă joc cu voi, trist dar adevărat,dar nu va mai înţeleg graiul, sunt incapabilă să mai vorbesc limba voastră. Dacă ar fi să scriu câteva cuvinte despre fiecare... nu aş mai avea cuvinte! Vă m-ai aduceţi aminte când am încercat să vă pun pe toţi, dar absolut toţi,în micul meu pătuc să dorm cu voi. Nu a fost cea mai bună şi m-am simţit vinovată pentru asta. Nu a fost vina voastră.

          Ar fi frumos să fac o faptă bună să vă donez, din vreme ce nu va mai folosesc la nimic decât pe post de bibelouri, dar nu pot. De fiecare dată când încerc să vă dau din locul vostru simt că arunc tone de amintiri şi de momente plăcute. Sunteţi îmbibaţi cu sentimentele mele . Dacă aţi ieşi pe uşa casei mele aţi lua cu voi şi o parte din inima mea. Rămâneţi, vă rog, în vizorul meu, să vă ştiu lângă mine, chiar dacă va suna egoist, vreau să-mi ştiu toate amintirile lângă mine!!!

                                    Scriu din ratiunea mea,,

                                                     pentru inima ta!