Au apus demult zilele ploioase şi odată cu ele serile furtunoase lipsite de stele. Seara aceasta a fost una dintre acelea ploioase, în care picurii de ploaie cad într-o muzică aparte pe lângă casa mea şi tot ce rămâne de făcut este să-ţi aşezi capul obosit pe perna parfumată. Să începi să baţi ritmul în podeaua rece, fără viaţă, însufleţind-o astfel cât de cât.
O secundă te opreşti şi asculţi cântecul greierilor. E ca un cântec al sirenelor, cazi în vrajă şi doar cântând şi tu poţi desface blestemul. Începi să murumuri, apoi un fredonat uşor, întrerupt, de teamă să nu te audă cineva. Şi brusc observi că eşti singurul care cânta. Greierii nu au cântat niciodată. Ce să caute ei pe vremea asta?! Te dezmeticeşti. Încerci să pui cap la cap ce s-a întâmplat. Ştii că trebuie să vezi pentru a putea crede ceva. Dar cum am putut avea ochii închişi acum şi am ratat notele înalte atinse de greieri? Nu le-am putut vedea cântecul... S-au supărat şi au plecat. Şi poate că nici nu au venit vreodată.
Acum să revin şi să
-mi vorbesc din nou la persoana a-II-a. Astfel văd totul ca pe o imagine, mi se arată un film şi îmi aduc aminte totul în detaliu.
Te ridici în capul oaselor. Îţi pare totul mai în ceaţă decât atunci când ţi-ai pus capul în pernă, dar dai vina pe oboseală şi somnolenţă. Mergi clătinat până la fereastră şi îţi dai seama că mintea ta plictisită ţi-a înscenat o iluzie.Greierii nu erau decât stropii perfecţi de ploaie, lovinu-se de obstacole şi spărgându-se precum o bilă de sticlă- în mii de cioburi. Gri o frunză. Gri un gard. Gri au fost notele de pe portativ... Adică aproape INEXISTENTE.
Se potoleşte ploaia. Gata! Nu mai plouă. Nu ar fi cântat greierii aşa de frumos. Prea ne-am dori să plouă mereu. Doar suntem oameni şi vrem să semănăm cu picăturile de apă: perfecţi şi inocenţi, limpezi şi strălucitori. Să ne zdrobim de ce apucăm: de o frunză, de un gard şi să ne lăsăm purtaţi de vânt, când de fapt, noi be turtim într-un mod patetic de poalele pământului.Am deschis ochii şi apoi mi-am dat seama că greierii erau cât se poate de reali. Ploaia a fost toată iluzia.
Scriu din ratiunea mea,,
pentru inima ta!
