duminică, 12 ianuarie 2014

Un an împreună

      "Azi se împlineşte un an de la naşterea acestui blog, deci ţin să vă spun La mulţi ani tuturor pentru că aţi citit şi urmărit etapele de creştere ale acestui "mic tărâm de creaţie"...." bla, bla,bla... prefer să nu încep aşa... nu e stilul meu. Simt că am mai făcut asta si nu vreau să devin clişeică.... Prefer să încep cu ceva mai tragic de data aceasta: "O, Doamne, când a trecut un an?! nu-mi vine sa cred că în continuare scriu pe foaie ca apoi să tastez emoţionată la calculator... nu-mi vine să cred că am evoluat atât şi totuşi mă simt de parcă nimic nu s-ar fi schimbat... poate nu s-a schimbat nimic defapt... Timpul trece şi fără ajutorul nostru!

         Încă îmi aduc aminte cum în urmă cu un an am scris entuziasmată o compunere şi am zis că ar fi drăguţ să vadă si ceilalţi oameni ce scriu şi ce simt atunci când scriu... mult nu mi-a trebuit... mi-a luat ceva să aleg numele perfect din lista pregatită cu atenţie, scriu compunerea cu aceeaşi emoţie ca acum si ca de fiecare dată când scriu ceva pentru voi, prietenii mei, şi o public! Primii cititori au fost desigur, membrii familiei mele, mai pe vrute mai pe nevrute am convins-o pe mama să citească ce am scris, apoi tata, curios din fire, a "studiat" şi el enigmele acestui blog, apoi cât mai mulţi oameni, ceea ce m-a încântat şi m-a făcut fericită.
        Apoi multă vreme îmi stătea capul numai la blog şi la ce ar fi mai potrivit să scriu, idei erau cu sutele, timpul şi riscul de a alege mă împiedicau să scriu mai mult. Mă simţeam vinovată când alegeam să scriu ceva şi nu alegeam altceva, subiectele mele, le simţeam ca pe nişte persoane cu sânge nobil şi mă simţeam rău când alegeam doar o regină din zecile de capete regale.
         Ştiu că mai am de lucru,ştiu că ar trebui să scriu mai mult, ştiu că fac greşeli, ştiu că e loc şi de mai bine...dar chiar mă străduiesc să fac totul cât mai bine şi cât mai frumos...nu ştiu cât de bine îmi iese, nu am cum să ştiu atâtea....
În timp ce scriu tocmai mi-am dat seama că îmi doresc ca cineva să citească ce scriu şi să spună sincer: "îmi place cum scrii" sau "îmi face plăcere să te citesc", bineînţeles că mai am de lucru până la acest punct, dar sunt încrezatoare şi nu mă las păgubaşă aşa uşor...
          La mulţi ani mie, ţie şi viitorilor cititori şi fie ca ENIGMA CUVINTELOR să ne destăinuie cât mai multe mistere!

                 Scriu din ratiunea mea,,


                                                           pentru inima ta!

miercuri, 1 ianuarie 2014

Un an nou...


2013 A trecut repede… foarte repede… prea repede a
ş spune... însă a fost un grozav, uimitor, spectaculos, bun, dar şi rău sau ghinionist câteodată... Dar nu există rău fără bine şi bine fără rău, nu?
A trecut... şi-a lăsat în urmă haina şi a îmbrăcat noi haine în nuanţe de 2014...


Şi EL mi-a dat puterea să realizez atâtea: să-mi creez propriul blog (care în curând face un an :D ) în care îmi transpun cu bucurie gandurile, ce-i drept... cand am timp ( mulţumesc Doamne!), am trecut cu brio prin primele examene şi am intrat la un liceu bun unde am 
descoperit colegi amabili şi simpatici  (mulţumesc Doamne!), spre uimirea mea am luat note bune la teze ( mulţumesc Doamne!), am cunoscut oameni noi, am făcut faţă unor noi provocări, am reuşit să mă autodepăşesc şi să am mai multă încredere în mine  şi în oamenii care mi-au fost alături( mulţumesc pentru tot Doamne!)... poate au fost şi rele, certuri şi eşecuri...dar 2014 le-a şters, dovadă fiind faptul că nu-mi mai amintesc nimic ...

Dragă 2014,


Te rog să fii un an bun şi fericit pentru toată lumea şi să mă ajuţi să împlinesc lista de dorinte care am scris-o special pentru tine! Nu fii zgârcit cu prietenii noi, cu oamenii buni, cu experientele unice, cu momentele de neuitat, cu fericirea şi zâmbetele!
Nu uitaţi să fiţi mai buni şi să mulţumiţi pentru tot ce vi se întâmplă! Eu mulţumesc  familiei, tuturor prietenilor (vechi şi noi) şi cititorilor! Vă mulţumesc!
Adio 2013... Bun venit 2014!                 




                 Scriu din ratiunea mea,,

                                                           pentru inima ta!

luni, 16 septembrie 2013

Prima mea zi de liceu


Aşteptam cu nerăbdare ziua aceasta, deşi nu am vrut ca nimeni să vadă acea nerăbdare. Spuneam doar ,, Da, abia aştept prima zi de liceu” schiţând un zâmbet tern şi simplu, însă nimic mai mult, nimic mai puţin. Ce era în inima mea, mintea mea, sufletul meu as şi vrut să ştiu doar eu.
          După o noapte presărată cu întrebări, speranţe şi visuri, mă trezesc într-o dimineaţă ruptă doar pe jumătate de întuneric. O dimineaţă ce venise fără să respecte planul, prea repede pentru alarma ce o pusesem în seara precedentă. Deschid ochii sfioasă… dar mă prefac mai dorm, aşteptând ca alarma să declare că totul e perfect.
          E aproape timpul să plec şi aştept să treacă fiecare minut, fiecare secundă din drum.
          În sfârşit ajung la liceu unde o mare de copii, mai veseli sau nu prea, aşteaptă noul an şcolar.
          Mă bucur, pe lista de la intrare este scris numele meu, al colegilor mei, al dirigintei, al clasei şi al liceului…mă bucur că nu e un vis…mă bucur că nu visez.
          Îmi recunosc câţiva colegi, pe care i-am văzut pe facebook, însă mi-e teamă să-i abordez. Despre ce le-aş putea vorbi? Ce ar vrea ei să-mi spună? Ei ar vrea să mă cunoască pe mine? Prea multe întrebări, prea puţine răspunsuri.
          Ne este strigată clasă, iar doamna dirigintă vine zâmbind spre noi cu o privire blândă. Ne mai cunoaştem între noi şi pornim spre clasă.
          Băieţii se înţeleg foarte bine şi nu evită să facă glume de parcă ar fi crescut împreună. Recunosc şi eu am râs de câteva ori, însă nu am vrut să intervin în jocul lor. E mai spectaculos să fii un spectator decât să joci un rol neînţeles!
          Doamna diriginta e foarte drăguţă. Ne vorbeşte rar şi calm şi chiar glumeşte cu noi. I se citeşte bunătatea în ochi. ^_^
          Cat timp este plecată avem datoria de a ne aşeza în bănci în ordine alfabetică astfel cunoscându-ne şi mai bine.
          Mai cunosc câteva fete, drăguţe toate şi amuzante, dar totuşi nu pot aş vorbesc în voie, nu ştiu de ce, parcă nici nu aş fi eu. Sentimentul acesta trebuie să dispară!!! :))
          Abia aştept să cunosc toţi colegii (să le reţin numele mai ales, mi-a fost destul de greu, atât de mulţi necunoscuţi şi o singură eu…)
          Aşa a decurs prima mea zi de liceu... Sper că mâine să fie o zi la fel de frumoasă cu mai puţine emoţii!
                       Scriu din ratiunea mea,,
                                                           pentru inima ta!