Sfârşitul

Şi sfârşitul a venit. Ştiam că trebuie să vină, dar nu mă aşteptam să se apropie aşa de repede, atât de înşelător, atât de surprinzător. De fapt cred că am fost mereu conştientă de acest sfârşit, dar timpul m-a determinat să nu-i mai acord atenţie, timp în care el ca un escroc şi-a croit şi întărit puteri inimaginabile.

Aşteptam de mult timp ziua aceasta,deşi mă temeam de ea chiar dacă nu mă temeam de ea propriu-zis ci de emoţiile şi sentimentele răvăşitoare ce le putea ascunde.

Îmi port pentru ultima dată veşnica uniformă care de multă vreme mi-a rămas mică,dar căreia îi voi duce lipsa şi de care trebuie să mă despart azi.

Soarele bate mândru şi ameninţător, punându-mi răbdarea la încercare. Se pare că timpul trece mai greu când ştii că faci parte din categoria de la sfârşit.

Emoţiile se adună de la an la an, iar doamna diriginta ne invită rând pe rând, ne oferă premiile meritate, făcând astfel schimbul anual de buchete de flori şi diplome cartonate ce ne inundă inima de fericire.

Ceremonia de premiere se încheie, luând cu ea ultimul moment de clasa a VIII a şi ultimele clipe de şcoala generală. Profesorii ne urează ,,Succes” la examene şi terminăm prin a face poze, care speram să le revedem peste 10 ani, 20, să le arătăm copiilor noştri, nepoţilor şi mai cine ştie cui ne vom lăuda cu a noastră copilărie.

Stau puţin pe o bancă pustie şi îmi ascult gândurile pustii. Se pare că inamicul meu, Timpul, prinde forţe şi viteze mai mari... la început nu-mi făceam griji de noţiunea de ,,despărţire”, nici nu o conştientizam,  iar apoi un monstruleţ mic a apărut, monstruleţ pe care l-am ignorant, până ce la începutul anului şi-a arătat colţii şi şi-a vărsat furia asupra mea.  Spuneam că va fi un an minunat, fără griji şi certuri, şi a fost minunat, nu neg asta, dar scurt, scurt. Cu bune şi rele. Cu bucurie şi tristeţe. Cu certuri şi împăcări.

Dar să lăsăm tristeţea… A venit  vacanţa şi odată cu ea emoţiile examenelor, dar asta e altă mâncare de peşte. Până data viitoare vă spun ''Vacanţă plăcută'' şi nu uitaţi să fiţi mai fericiţi!!!

                       Scriu din ratiunea mea,,

                                               pentru inima ta!

Gata oricând

                Era într-o dimineaţă de mai. De fapt de ce să nu încep cu o seară. Era o seară ploioasă de mai şi mai era o fată, un bagaj şi o nerăbdare ce o puteai vedea şi respira. Fata eram eu, bagajul era tot bagaj, iar ploaia era tot ea, ce bătea ca de obicei pe frunzele de vie.

                Acum e dimineaţă, abia acum e dimineaţă. Echipată, trup şi suflet, cercetăşesc mă îndrept spre aventura anuală, la cercetaşi.

                Cu gândul teleportat deja la destinaţie, în mintea mea vedeam şi revedeam locurile, pădurile şi ceilalţi cercetaşi.

                După un drum nu prea lung, dar nici prea scurt am ajuns. Insula Cercetaşului era tot acolo, neschimbată, poate doar cercetaşii veniţi să campeze acolo o trezeau din amorţeala zilnică.

                Ne cazăm la o pensiune, în apropiere. Plouă... şi tot ce rămâne de făcut e să mă gândesc la ce fac restul cercetaşilor care probabil dansează în ploaie sau joacă cărţi în corturile umede.

                Începe a doua zi pe care o pot numi "Ziua Super Cercetăşească" sau pe scurt ZSC. Am mers în pădure, cu patrule formate din copii din diferite oraşe. Frumos... În pădure au fost puncte de control şi aveam de parcurs diverse probe. Mai mult m-am distrat decât să acord atenţie competiţiei şi vom vedea mai târziu de ce am spus asta.

                Ajunşi la pensiunea noastră din lemn, extenuaţi, murdari, dar care mai de care mai încrezători în premiul ce îl va lua, începem să mulţumim că suntem aşa de norocoşi că nu a plouat în ZSC.

                A treia zi, şi ultima de altfel, aveam să aflu că patrula din care făceam parte a câştigat premiul I la secţiunea Temerari (gradul de mijloc al cercetaşilor)

                Ne îndreptăm obosiţi spre casă, unde nu mai ploua şi soarele apusului aştepta venirea noastră. N gândim cu emoţie  la anul viitor, la o nouă "cercetăşeală".

                Aştept anul viitor, noi amintiri, de la o grupă mai avansată, la Exploratori cu noile provocări privite de la un rang mai înalt.

                                                                          Scriu din ratiunea mea

                                                          pentru inima ta!

Provocare

Dragă cititorule, într-o dimineaţă te vei trezi plin de regrete şi de suspinuri şi îţi vei reproşa: '' Oare ce-ar fi fost dacă...?", nu te învinovăţesc, am păţit-o, cred că toţi am păţit-o.

     Nu am vrut să te trezeşti în mijlocul acţiunii, ci în mijlocul problemei, centrul universului paradoxal al vieţii tale. Deşi le ocolim cât putem, problemele ne scapă printre degete şi orice armură ai avea, ele tot îţi intră în inimă, indiferent cât de robotic şi raţional ai fi.

     În zorii zilei de care vorbeam, îţi vei da seama că de fapt nu ai încercat nimic şi vei căuta răspunsuri unor întrebări ce nici măcar nu le-ai pus, la care nici măcar nu te-ai gândit.

     Ei bine, dragă cititorule, nu mai contează de câte ori a clacat, ai greşit,  ai dat înapoi, poate pentru viitorul tău a însemnat un pas înainte precum o lume paralelă cu realitatea. Opreşte-te din gânduri, din speranţe - de fapt ce tot îndrug eu aici?! Nu te opri din a spera, mă auzi? Crede în tine, în forţele tale şi sentimentele ce zac că minereurile ce aşteptă să fie exploatate.

     În acea zi, iubit cititor ce sper că nu-ţi par prea visătoare, în acea zi vreau să fii cel mai mare mincinos. Da, mincinos, ştii tu: să spui minciuni, neadevăruri. Să-ţi joci jocul ca un adevărat actor, m-ai ai puţină răbdare, îţi spun acum ce-ai de făcut.  Rolul ce îl vei juca va fi să fii exact cum vrei să fii, să te porţi cum n-ai avut curajul, să spui ce nu ai avut curajul, să fi Tu! Ai avea curajul?

     Şi aş mai vrea să-ţi lipeşti pe faţa ta morocănoasă un zâmbet precum un curcubeu, să minţi în continuare, să joci în continuare. Probabil ai spune : " Şi hei, cum să fac asta când viaţa e zgârcită cu mine, îşi duce în braţe momentele frumoase şi din când în când scăpa unul iar eu îl culeg ca un cerşetor?". Răspunsul e la fel de simplu: Minţi! Minţi că nu-ţi pasă, nu te interesează. La un moment dat te vei pricepe aşa de bine că îţi va intra în reflex, "ai puţintică răbdare".

     Ştii... cititorule, am început să mint aşa de bine că nu mai diferenţiez minciuna de adevăr, ce obişnuiam să fiu şi ce încerc să fiu.

     E haios câteodată... eşti ceea ce nu eşti, iar oamenii chiar te cred şi numai cei ce vor să te cunoască cu adevărat observă liniile aproape invizibile ale sensibilităţii, timidităţii, purităţii, bunătăţii etc.

     Te provoc să iubeşti! Te provoc să zici că iubeşti luna, stelele, soarele, florile, prietenii, persoana specială! Te provoc! Te pro-voc... fiindcă eu n-am curaj...

     Te rog măcar tu, cititorule, pentru mine, pentru tine, fii ceea ce doreşti, ceea ce nu ai curajul! Fiindcă eu nu am curajul... dă-mi tu curaj, dragă cititorule!

                                                              Scriu din ratiunea mea

                                                         pentru inima ta!