Emoţia examenelor

Deşi nici acum nu am apucat să scriu despre primele "examene oficiale “după cum am promis, iată că în sfârşit câteva cuvinte ies timide la iveală. Nu e mare lucru, sunt doar cuvintele unei eleve de clasa a VIII a ce trece ca orice elev prin emoţiile Evaluării Naţionale.,

 “Ar fi vrut să se trezească în orice altă zi, la cu totul altă oră, în alt corp şi-n altă minte. Se dezmeticeşte de zorile dimineţii şi acceptă în sfârşit că timpul a trecut după cum bine arată calendarul iscălit cu ”x” - uri roşii până la două chenare, îngroşate, încercuite şi apoi iar îngroşate sub care se ascundeau două numere deabia vizibile de la atâta mâzgăleală.

Îşi caută penarul ponosit, îndeasă nişte creioane, nelipsitul stilou roz, o radieră nou-nouţă deşi cumpărată demult. Îşi caută buletinul ca să găsească mai repede unde să-l ascundă fiindcă nu-i place cum a ieşit în poză, chiar dacă ştia că prietenele o să ceară să-l vadă doar pentru a se amuza şi să spună:”Ai ieşit bine, uite eu cum am ieşit?!”.

Până la poarta şcolii nu a avut nimic, de fapt până la intrarea în sălile de examen nu a avut nimic, dar de îndată ce au venit subiectele ar fi vrut ca o ceaţă argintie şi misterioasă să o învăluie şi să o ascundă în centrul pământului.

Trage aer în piept, încearcă să facă subiectele din ochi şi apoi începe să păteze ”foaia de examen” cu cerneală din rezerva proaspăt pusă.

Timpul trecea că nebunul, ai fi spus că cineva se joacă cu acele lui, dar nu, se pare că fata scria puţin şi se gândea prea mult ceea ce însemna timp pierdut.

Marea provocare a venit când într-un timp scurt ar fi trebuit să facă o compunere. A acceptat misiunea de parcă ar fi avut de ales, lăsându-se în continuare condusă de speranţa că e încă eroina sa, a zilei şi a oricărui lucru ce dăinuia în jurul ei.”Nu e cea mai grozavă compunere - spuse ea presată de timp - dar probabil au fost şi mai rele!”

Totul se terminase cu bine, dar apoi mirosul pesimismului să răspândea cu o viteză cutremurătoare.”Dacă am greşit acolo îmi scade zece sutimi şi cu alte patruzeci de acolo şi cu alte... şi cu celelalte... fac... şi dacă presupunem că am greşit şi acolo se scade atât, deci în total fac... dar stai, dacă am greşit şi acolo?”, ar fi vrut să se oprească o secundă dar nu putea, nu putea fiindcă era înlănţuită în propria negativitate.

Două zile mai târziu, aceeaşi poveste, acelaşi sentiment şi dorinţa de a se schimba cu altcineva, acelaşi penar şi aceeaşi întâmplare cu buletinul. Doar rezerva din stilou a fost schimbată, pentru a nu avea surpriza de a se termina în mijlocul procesului de”pătarea foii de examen”.

De data asta a fost uşor, chiar îngrijorător de uşor, întrucât fata termină demult şi începea să devină nesigură de siguranţa ei. Dar nu-i mai pasă, ştia că odată ce va duce”foaia de examen” la catedră, va scăpa de tot stresul, emoţiile şi în sfârşit se putea bucura de vacanţă. Aşteptând în voie şi cu nerăbdare prima zi de liceu...”                           

                                                        Sfârşit!

  Scriu din ratiunea mea,,

                                                           pentru inima ta!

Sfârşitul

Şi sfârşitul a venit. Ştiam că trebuie să vină, dar nu mă aşteptam să se apropie aşa de repede, atât de înşelător, atât de surprinzător. De fapt cred că am fost mereu conştientă de acest sfârşit, dar timpul m-a determinat să nu-i mai acord atenţie, timp în care el ca un escroc şi-a croit şi întărit puteri inimaginabile.

Aşteptam de mult timp ziua aceasta,deşi mă temeam de ea chiar dacă nu mă temeam de ea propriu-zis ci de emoţiile şi sentimentele răvăşitoare ce le putea ascunde.

Îmi port pentru ultima dată veşnica uniformă care de multă vreme mi-a rămas mică,dar căreia îi voi duce lipsa şi de care trebuie să mă despart azi.

Soarele bate mândru şi ameninţător, punându-mi răbdarea la încercare. Se pare că timpul trece mai greu când ştii că faci parte din categoria de la sfârşit.

Emoţiile se adună de la an la an, iar doamna diriginta ne invită rând pe rând, ne oferă premiile meritate, făcând astfel schimbul anual de buchete de flori şi diplome cartonate ce ne inundă inima de fericire.

Ceremonia de premiere se încheie, luând cu ea ultimul moment de clasa a VIII a şi ultimele clipe de şcoala generală. Profesorii ne urează ,,Succes” la examene şi terminăm prin a face poze, care speram să le revedem peste 10 ani, 20, să le arătăm copiilor noştri, nepoţilor şi mai cine ştie cui ne vom lăuda cu a noastră copilărie.

Stau puţin pe o bancă pustie şi îmi ascult gândurile pustii. Se pare că inamicul meu, Timpul, prinde forţe şi viteze mai mari... la început nu-mi făceam griji de noţiunea de ,,despărţire”, nici nu o conştientizam,  iar apoi un monstruleţ mic a apărut, monstruleţ pe care l-am ignorant, până ce la începutul anului şi-a arătat colţii şi şi-a vărsat furia asupra mea.  Spuneam că va fi un an minunat, fără griji şi certuri, şi a fost minunat, nu neg asta, dar scurt, scurt. Cu bune şi rele. Cu bucurie şi tristeţe. Cu certuri şi împăcări.

Dar să lăsăm tristeţea… A venit  vacanţa şi odată cu ea emoţiile examenelor, dar asta e altă mâncare de peşte. Până data viitoare vă spun ''Vacanţă plăcută'' şi nu uitaţi să fiţi mai fericiţi!!!

                       Scriu din ratiunea mea,,

                                               pentru inima ta!

Gata oricând

                Era într-o dimineaţă de mai. De fapt de ce să nu încep cu o seară. Era o seară ploioasă de mai şi mai era o fată, un bagaj şi o nerăbdare ce o puteai vedea şi respira. Fata eram eu, bagajul era tot bagaj, iar ploaia era tot ea, ce bătea ca de obicei pe frunzele de vie.

                Acum e dimineaţă, abia acum e dimineaţă. Echipată, trup şi suflet, cercetăşesc mă îndrept spre aventura anuală, la cercetaşi.

                Cu gândul teleportat deja la destinaţie, în mintea mea vedeam şi revedeam locurile, pădurile şi ceilalţi cercetaşi.

                După un drum nu prea lung, dar nici prea scurt am ajuns. Insula Cercetaşului era tot acolo, neschimbată, poate doar cercetaşii veniţi să campeze acolo o trezeau din amorţeala zilnică.

                Ne cazăm la o pensiune, în apropiere. Plouă... şi tot ce rămâne de făcut e să mă gândesc la ce fac restul cercetaşilor care probabil dansează în ploaie sau joacă cărţi în corturile umede.

                Începe a doua zi pe care o pot numi "Ziua Super Cercetăşească" sau pe scurt ZSC. Am mers în pădure, cu patrule formate din copii din diferite oraşe. Frumos... În pădure au fost puncte de control şi aveam de parcurs diverse probe. Mai mult m-am distrat decât să acord atenţie competiţiei şi vom vedea mai târziu de ce am spus asta.

                Ajunşi la pensiunea noastră din lemn, extenuaţi, murdari, dar care mai de care mai încrezători în premiul ce îl va lua, începem să mulţumim că suntem aşa de norocoşi că nu a plouat în ZSC.

                A treia zi, şi ultima de altfel, aveam să aflu că patrula din care făceam parte a câştigat premiul I la secţiunea Temerari (gradul de mijloc al cercetaşilor)

                Ne îndreptăm obosiţi spre casă, unde nu mai ploua şi soarele apusului aştepta venirea noastră. N gândim cu emoţie  la anul viitor, la o nouă "cercetăşeală".

                Aştept anul viitor, noi amintiri, de la o grupă mai avansată, la Exploratori cu noile provocări privite de la un rang mai înalt.

                                                                          Scriu din ratiunea mea

                                                          pentru inima ta!