Provocare

Dragă cititorule, într-o dimineaţă te vei trezi plin de regrete şi de suspinuri şi îţi vei reproşa: '' Oare ce-ar fi fost dacă...?", nu te învinovăţesc, am păţit-o, cred că toţi am păţit-o.

     Nu am vrut să te trezeşti în mijlocul acţiunii, ci în mijlocul problemei, centrul universului paradoxal al vieţii tale. Deşi le ocolim cât putem, problemele ne scapă printre degete şi orice armură ai avea, ele tot îţi intră în inimă, indiferent cât de robotic şi raţional ai fi.

     În zorii zilei de care vorbeam, îţi vei da seama că de fapt nu ai încercat nimic şi vei căuta răspunsuri unor întrebări ce nici măcar nu le-ai pus, la care nici măcar nu te-ai gândit.

     Ei bine, dragă cititorule, nu mai contează de câte ori a clacat, ai greşit,  ai dat înapoi, poate pentru viitorul tău a însemnat un pas înainte precum o lume paralelă cu realitatea. Opreşte-te din gânduri, din speranţe - de fapt ce tot îndrug eu aici?! Nu te opri din a spera, mă auzi? Crede în tine, în forţele tale şi sentimentele ce zac că minereurile ce aşteptă să fie exploatate.

     În acea zi, iubit cititor ce sper că nu-ţi par prea visătoare, în acea zi vreau să fii cel mai mare mincinos. Da, mincinos, ştii tu: să spui minciuni, neadevăruri. Să-ţi joci jocul ca un adevărat actor, m-ai ai puţină răbdare, îţi spun acum ce-ai de făcut.  Rolul ce îl vei juca va fi să fii exact cum vrei să fii, să te porţi cum n-ai avut curajul, să spui ce nu ai avut curajul, să fi Tu! Ai avea curajul?

     Şi aş mai vrea să-ţi lipeşti pe faţa ta morocănoasă un zâmbet precum un curcubeu, să minţi în continuare, să joci în continuare. Probabil ai spune : " Şi hei, cum să fac asta când viaţa e zgârcită cu mine, îşi duce în braţe momentele frumoase şi din când în când scăpa unul iar eu îl culeg ca un cerşetor?". Răspunsul e la fel de simplu: Minţi! Minţi că nu-ţi pasă, nu te interesează. La un moment dat te vei pricepe aşa de bine că îţi va intra în reflex, "ai puţintică răbdare".

     Ştii... cititorule, am început să mint aşa de bine că nu mai diferenţiez minciuna de adevăr, ce obişnuiam să fiu şi ce încerc să fiu.

     E haios câteodată... eşti ceea ce nu eşti, iar oamenii chiar te cred şi numai cei ce vor să te cunoască cu adevărat observă liniile aproape invizibile ale sensibilităţii, timidităţii, purităţii, bunătăţii etc.

     Te provoc să iubeşti! Te provoc să zici că iubeşti luna, stelele, soarele, florile, prietenii, persoana specială! Te provoc! Te pro-voc... fiindcă eu n-am curaj...

     Te rog măcar tu, cititorule, pentru mine, pentru tine, fii ceea ce doreşti, ceea ce nu ai curajul! Fiindcă eu nu am curajul... dă-mi tu curaj, dragă cititorule!

                                                              Scriu din ratiunea mea

                                                         pentru inima ta!

Gânduri pentru inimi de aur

             Şi în curând nu vor mai fi sau poate nici nu mai sunt. Am aşteptat veşnica lor nemurire încât dispariţia lor stranie ne-a luat prin surprindere. Poate doar la una ca aceasta mă gândeam în drumul bătătorit şi găurit către bunicii mei... da am fost la ţară. Amintirile mi-au răvăşit sufletul, iar fiecare colţ al curţii era îmbibat cu amintiri reminiscenţe care habar nu aveam că s-au ascuns aşa de bine în mintea umană prea ocupată să mai poată simţi nostalgia şi tristeţea.

                M-aş fi aşteptat ca pe un teren aşa întins, amintirile din tot ce-ar fi însemnat o vacanţă la bunici să fie vagi şi neinteresante, ei bine se pare că m-am înşelat amarnic şi mai să plâng şi să râd în acelaşi timp la bazaconiile ce-mi treceau prin minte odinioară şi stupizeniile robuste ce încerc să le pun cap la cap să aibă aceeaşi inocentă că acele bazaconii ce dădeau farmec oricărui lucru.

                Doar bunicii au rămas la fel, sau poate nici chiar la fel, mai bătrâni şi mai bolnavi, dar chiar şi aşa probabil Bunica încă mi-ar mai face toate poftele culinare (inclusiv gustoşii ursuleţi speciali) iar Bunicu' încă m-ar "sudui" dacă îi umblu în uneltele lui preţioase, chiar şi aşa şi în orice alte circumstanţe nu aş profita de bunătatea lor, sunt doar prea buni şi darnici să le mai ceri ceva,  ca toţi bunicii de altfel, poate doar să oferi un sprijin, un ajutor.

                Inspectez jovial fiecare colţ al ogrăzii poate, poate s-a schimbat ceva în lipsa mea. Nu, nu s-a schimbat nimic şi nu regret... dacă s-ar fi schimbat cu puţin aş fi suferit, chiar dacă nu-mi explic de ce. O explicaţie ar fi cum că îmi doresc să-mi aduc aminte totul exact aşa cum este, fără nicio schimbare, prea e lumea asta mare plină de schimbări, măcar aici să rămână totul la fel. Hm... "la fel" cred că e un cuvânt cam pretenţios din partea mea, din vreme ce şi eu m-am schimbat radical... dar poate am exagerat, o parte din mine a rămas la fel. Încă îmi mai place să " vorbesc "cu păsările din pădurile de prin jur, eu fluier şi ele îmi răspund, e o senzaţie foarte plăcută, încă mă mai cert cu hapsânul acela de câine (e cam prostuţ, dar tot îl iubesc), încă mai fugăresc pisicile şi încă mai aştept fiecare vară să-mi petrec o parte din vacanţă la bunici.

                Doamne ce aer curat şi ce lumina jucăuşă, sper să mă prindă vremea maturităţii tot pe aici, măcar în amintirea lor, a celor ce au avut grijă ca ochii mei să vadă toate aceste lucruri minunate.

                Drumul către ei se scurtează şi sfârşitul acestui fragment din viaţa mea se apropie. Văile împădurite ne călăuzesc , iar eu trebuie să-mi iau un cordial ''la revedere" sau o îmbrăţişare suspinată de despărţire. Cerul se întunecă, din umbrele misterioase disting un copac bătrân şi singuratic, în el veghează o lumină fulguranta ce abia aştepta să fie zărită de un călător pe fugă ca mine, dar asta e o altă poveste, o altă mâncare de peşte.  Acum trebuie să mă gândesc la ce năzbâtii să fac în vacanţă la bunici. Trebuie să fac asta cât mai repede, până ce monotonia cotidiană mă va cuprinde într-un somn hipnotizant. Trebuie... să-mi înving ,,dependenţa de bunici"!

                                        Scriu din ratiunea mea

                                                       pentru inima ta!

Dacă ar fi ceea ce pare...

Dacă afară e senin şi frumos

Nu te obosi să te ascunzi prin casă;

Dacă soarele răsare somnoros

Fii mai energic şi ajută-l să se trezească;

Dacă o frunză pluteşte singuratică,

Alină-i căderea cu-n suflu ca aburul;

Dacă lumina bate enigmatică,

E lumina vieţii, frumoasă ca aurul;

Dacă pământul e umed, iar iarba bogată în rouă

Gâdil-o cu degetele, cu zâmbete să plouă;

Dacă vântul suflă rătăcit

Linişteşte-l şi redă-i chemarea;

Dacă plouă şi cerul s-a topit

Gândeşte-te că cerul e marea;

Dacă o pasăre îşi cântă trilul melodios,

Nu o ignora, ar putea fi melodia preferată;

Dacă un om zâmbeşte sfios,

Obligă-l cu-n zâmbet să mai zâmbească odată!

                                                                                                Scriu din ratiunea mea

                                                                     pentru inima ta!