Încă o
zi, încă o lună, încă un an, încă o etapă. Toate trec pe rând, ghidate vag de
călăuza lor, timpul.,
Timpul le rezolvă pe toate, dar tot timpul le încurca şi le da uitării” spunea
cineva.
Aşteptând
zorii dimineţii, zâmbesc şi încerc să descifrez cifrele din ceata de deasupra
mea, a noastră, a tuturor. Nişte cifre amestecate, aruncate în marea timpului
ca nişte zaruri, aruncate neglijent, nepăsător, fără noimă sau sens. Cifre
aruncate, scrijelite, doar de dragul de a sublinia existenţa lor şi astfel încât
să ne facă mai curioşi precum nişte copii mici asupra însemnătăţii lor.
Nu mă
gândesc la bătrâneţe, riduri şi păr cărunt. Ştiu că aceste, boli” nu mă pot
atinge atâta timp cât trăiesc în tinereşte să-mi asigur bucuria bătrâneţii.
Cu
toate astea sunt conştientă de fragilitatea anilor, aşa sensibil la uitare şi
ignoranta... Cum nu le mai acorzi atenţie se supără şi-şi fac planul de
răzbunare, urmând să te facă să alergi după ei că după capătul curcubeului.
Încă o
perlă să mai adăugă la şiragul vieţii mele, încă o verigă se rupe din lanţul
sufletului meu şi încăodată trebuie să întorc clepsidra marcând încă un an din
ceea ce sunt eu. Deşi au trecut mai mult de două săptămâni de la marcarea
acestui fapt, abia acum am vrut să scriu despre asta.
Din
moşi-strămoşi, oamenii încerca să se agaţe de timp, au încercat să-l
păcălească, linguşindu-l şi flatându-l cu tratamente şi alte ocolişuri. Oameni
naivi care cred în maşina timpului şi care încă se zbat şi se zgârie în
crengile şi spinii acestuia. Timpul nu poate fi înşelat, oprit sau învins.
Oricât de mult am încerca, oricât de escroci am fi, indiferent dacă am fi cei
mai bun magicieni sau cel mai puternic om, puterea copleşitoare a timpului ne
va atinge cu ignoranţă şi nepăsarea de care fugim cu toţii. Şirul evenimentelor
îşi reia cursul chiar dacă încerc să-i secerăm calea, iar apoi nu va mai fi
cineva care să mânuiască secerea.
Azi
şi eu l-am văzut cu coada ochiului, avea o mantie lungă, un toiag bătrân şi o
mustaţă dezordonată, ochi mici, dar răpitori şi o gură mică în situaţia lui
nefolositoare. El nu vorbea său privea, acţiona cu orice i se părea lui bun de
acţionat, schimba într-o clipă ceva ce I se părea prea monoton făcându-mă să
înţeleg că de fapt fiecare an semnifică un, primul”: primul pas, prima
bicicletă, primul buletin sau primul an de liceu sau primul vis în care credem
cu adevărat sau orice alt primul.
Fiecare
an are semnificaţie lui şi trebuie să avem încredere în noi dar şi în misterele
necunoscutului şi neprevăzutului.
Timpul
trece de o eternitate, de ce de o eternitate oamenii îşi fac griji din cauza
lui? Trecerea timpului e ceva normal, obişnuit, de noi depinde cum gestionam
aceasta trecere în favoarea noastră astfel încât a fim mai fericiţi.
După
ce viaţa mi-a mai înghiţit un an, am realizat şi sunt convinsă, că timpul nu trece aşa de simplu,
precum un trecător grăbit strada, ci trece pentru a ne face conştienţi că el
trece. Nu crezi?
Scriu din
ratiunea mea,,
pentru inima ta!



.jpg)
.jpg)