Un an nou...

2013 A trecut repede… foarte repede… prea repede aş spune... însă a fost un grozav, uimitor, spectaculos, bun, dar şi rău sau ghinionist câteodată... Dar nu există rău fără bine şi bine fără rău, nu?

A trecut... şi-a lăsat în urmă haina şi a îmbrăcat noi haine în nuanţe de 2014...

Şi EL mi-a dat puterea să realizez atâtea: să-mi creez propriul blog (care în curând face un an :D ) în care îmi transpun cu bucurie gandurile, ce-i drept... cand am timp ( mulţumesc Doamne!), am trecut cu brio prin primele examene şi am intrat la un liceu bun unde am 
descoperit colegi amabili şi simpatici  (mulţumesc Doamne!), spre uimirea mea am luat note bune la teze ( mulţumesc Doamne!), am cunoscut oameni noi, am făcut faţă unor noi provocări, am reuşit să mă autodepăşesc şi să am mai multă încredere în mine  şi în oamenii care mi-au fost alături( mulţumesc pentru tot Doamne!)... poate au fost şi rele, certuri şi eşecuri...dar 2014 le-a şters, dovadă fiind faptul că nu-mi mai amintesc nimic ...

Dragă 2014,

Te rog să fii un an bun şi fericit pentru toată lumea şi să mă ajuţi să împlinesc lista de dorinte care am scris-o special pentru tine! Nu fii zgârcit cu prietenii noi, cu oamenii buni, cu experientele unice, cu momentele de neuitat, cu fericirea şi zâmbetele!

Nu uitaţi să fiţi mai buni şi să mulţumiţi pentru tot ce vi se întâmplă! Eu mulţumesc  familiei, tuturor prietenilor (vechi şi noi) şi cititorilor! Vă mulţumesc!

Adio 2013... Bun venit 2014!                 




                 Scriu din ratiunea mea,,

                                                           pentru inima ta!

Prima mea zi de liceu

Aşteptam cu nerăbdare ziua aceasta, deşi nu am vrut ca nimeni să vadă acea nerăbdare. Spuneam doar ,, Da, abia aştept prima zi de liceu” schiţând un zâmbet tern şi simplu, însă nimic mai mult, nimic mai puţin. Ce era în inima mea, mintea mea, sufletul meu as şi vrut să ştiu doar eu.

          După o noapte presărată cu întrebări, speranţe şi visuri, mă trezesc într-o dimineaţă ruptă doar pe jumătate de întuneric. O dimineaţă ce venise fără să respecte planul, prea repede pentru alarma ce o pusesem în seara precedentă. Deschid ochii sfioasă… dar mă prefac mai dorm, aşteptând ca alarma să declare că totul e perfect.

          E aproape timpul să plec şi aştept să treacă fiecare minut, fiecare secundă din drum.

          În sfârşit ajung la liceu unde o mare de copii, mai veseli sau nu prea, aşteaptă noul an şcolar.

          Mă bucur, pe lista de la intrare este scris numele meu, al colegilor mei, al dirigintei, al clasei şi al liceului…mă bucur că nu e un vis…mă bucur că nu visez.

          Îmi recunosc câţiva colegi, pe care i-am văzut pe facebook, însă mi-e teamă să-i abordez. Despre ce le-aş putea vorbi? Ce ar vrea ei să-mi spună? Ei ar vrea să mă cunoască pe mine? Prea multe întrebări, prea puţine răspunsuri.

          Ne este strigată clasă, iar doamna dirigintă vine zâmbind spre noi cu o privire blândă. Ne mai cunoaştem între noi şi pornim spre clasă.

          Băieţii se înţeleg foarte bine şi nu evită să facă glume de parcă ar fi crescut împreună. Recunosc şi eu am râs de câteva ori, însă nu am vrut să intervin în jocul lor. E mai spectaculos să fii un spectator decât să joci un rol neînţeles!

          Doamna diriginta e foarte drăguţă. Ne vorbeşte rar şi calm şi chiar glumeşte cu noi. I se citeşte bunătatea în ochi. ^_^

          Cat timp este plecată avem datoria de a ne aşeza în bănci în ordine alfabetică astfel cunoscându-ne şi mai bine.

          Mai cunosc câteva fete, drăguţe toate şi amuzante, dar totuşi nu pot aş vorbesc în voie, nu ştiu de ce, parcă nici nu aş fi eu. Sentimentul acesta trebuie să dispară!!! :))

          Abia aştept să cunosc toţi colegii (să le reţin numele mai ales, mi-a fost destul de greu, atât de mulţi necunoscuţi şi o singură eu…)

          Aşa a decurs prima mea zi de liceu... Sper că mâine să fie o zi la fel de frumoasă cu mai puţine emoţii!

                       Scriu din ratiunea mea,,

                                                           pentru inima ta!

Nu mă schimb, doar trece timpul

Încă o zi, încă o lună, încă un an, încă o etapă. Toate trec pe rând, ghidate vag de călăuza lor, timpul., Timpul le rezolvă pe toate, dar tot timpul le încurca şi le da uitării” spunea cineva.

Aşteptând zorii dimineţii, zâmbesc şi încerc să descifrez cifrele din ceata de deasupra mea, a noastră, a tuturor. Nişte cifre amestecate, aruncate în marea timpului ca nişte zaruri, aruncate neglijent, nepăsător, fără noimă sau sens. Cifre aruncate, scrijelite, doar de dragul de a sublinia existenţa lor şi astfel încât să ne facă mai curioşi precum nişte copii mici asupra însemnătăţii lor.

Nu mă gândesc la bătrâneţe, riduri şi păr cărunt. Ştiu că aceste, boli” nu mă pot atinge atâta timp cât trăiesc în tinereşte să-mi asigur bucuria bătrâneţii.

Cu toate astea sunt conştientă de fragilitatea anilor, aşa sensibil la uitare şi ignoranta... Cum nu le mai acorzi atenţie se supără şi-şi fac planul de răzbunare, urmând să te facă să alergi după ei că după capătul curcubeului.

Încă o perlă să mai adăugă la şiragul vieţii mele, încă o verigă se rupe din lanţul sufletului meu şi încăodată trebuie să întorc clepsidra marcând încă un an din ceea ce sunt eu. Deşi au trecut mai mult de două săptămâni de la marcarea acestui fapt, abia acum am vrut să scriu despre asta.

Din moşi-strămoşi, oamenii încerca să se agaţe de timp, au încercat să-l păcălească, linguşindu-l şi flatându-l cu tratamente şi alte ocolişuri. Oameni naivi care cred în maşina timpului şi care încă se zbat şi se zgârie în crengile şi spinii acestuia. Timpul nu poate fi înşelat, oprit sau învins. Oricât de mult am încerca, oricât de escroci am fi, indiferent dacă am fi cei mai bun magicieni sau cel mai puternic om, puterea copleşitoare a timpului ne va atinge cu ignoranţă şi nepăsarea de care fugim cu toţii. Şirul evenimentelor îşi reia cursul chiar dacă încerc să-i secerăm calea, iar apoi nu va mai fi cineva care să mânuiască secerea.

            Azi şi eu l-am văzut cu coada ochiului, avea o mantie lungă, un toiag bătrân şi o mustaţă dezordonată, ochi mici, dar răpitori şi o gură mică în situaţia lui nefolositoare. El nu vorbea său privea, acţiona cu orice i se părea lui bun de acţionat, schimba într-o clipă ceva ce I se părea prea monoton făcându-mă să înţeleg că de fapt fiecare an semnifică un, primul”: primul pas, prima bicicletă, primul buletin sau primul an de liceu sau primul vis în care credem cu adevărat sau orice alt primul.

            Fiecare an are semnificaţie lui şi trebuie să avem încredere în noi dar şi în misterele necunoscutului şi neprevăzutului.

            Timpul trece de o eternitate, de ce de o eternitate oamenii îşi fac griji din cauza lui? Trecerea timpului e ceva normal, obişnuit, de noi depinde cum gestionam aceasta trecere în favoarea noastră astfel încât a fim mai fericiţi.

            După ce viaţa mi-a mai înghiţit un an, am realizat şi sunt convinsă, că timpul nu trece aşa de simplu, precum un trecător grăbit strada, ci trece pentru a ne face conştienţi că el trece. Nu crezi?

  Scriu din ratiunea mea,,

                                                           pentru inima ta!