Nu mă schimb, doar trece timpul

Încă o zi, încă o lună, încă un an, încă o etapă. Toate trec pe rând, ghidate vag de călăuza lor, timpul., Timpul le rezolvă pe toate, dar tot timpul le încurca şi le da uitării” spunea cineva.

Aşteptând zorii dimineţii, zâmbesc şi încerc să descifrez cifrele din ceata de deasupra mea, a noastră, a tuturor. Nişte cifre amestecate, aruncate în marea timpului ca nişte zaruri, aruncate neglijent, nepăsător, fără noimă sau sens. Cifre aruncate, scrijelite, doar de dragul de a sublinia existenţa lor şi astfel încât să ne facă mai curioşi precum nişte copii mici asupra însemnătăţii lor.

Nu mă gândesc la bătrâneţe, riduri şi păr cărunt. Ştiu că aceste, boli” nu mă pot atinge atâta timp cât trăiesc în tinereşte să-mi asigur bucuria bătrâneţii.

Cu toate astea sunt conştientă de fragilitatea anilor, aşa sensibil la uitare şi ignoranta... Cum nu le mai acorzi atenţie se supără şi-şi fac planul de răzbunare, urmând să te facă să alergi după ei că după capătul curcubeului.

Încă o perlă să mai adăugă la şiragul vieţii mele, încă o verigă se rupe din lanţul sufletului meu şi încăodată trebuie să întorc clepsidra marcând încă un an din ceea ce sunt eu. Deşi au trecut mai mult de două săptămâni de la marcarea acestui fapt, abia acum am vrut să scriu despre asta.

Din moşi-strămoşi, oamenii încerca să se agaţe de timp, au încercat să-l păcălească, linguşindu-l şi flatându-l cu tratamente şi alte ocolişuri. Oameni naivi care cred în maşina timpului şi care încă se zbat şi se zgârie în crengile şi spinii acestuia. Timpul nu poate fi înşelat, oprit sau învins. Oricât de mult am încerca, oricât de escroci am fi, indiferent dacă am fi cei mai bun magicieni sau cel mai puternic om, puterea copleşitoare a timpului ne va atinge cu ignoranţă şi nepăsarea de care fugim cu toţii. Şirul evenimentelor îşi reia cursul chiar dacă încerc să-i secerăm calea, iar apoi nu va mai fi cineva care să mânuiască secerea.

            Azi şi eu l-am văzut cu coada ochiului, avea o mantie lungă, un toiag bătrân şi o mustaţă dezordonată, ochi mici, dar răpitori şi o gură mică în situaţia lui nefolositoare. El nu vorbea său privea, acţiona cu orice i se părea lui bun de acţionat, schimba într-o clipă ceva ce I se părea prea monoton făcându-mă să înţeleg că de fapt fiecare an semnifică un, primul”: primul pas, prima bicicletă, primul buletin sau primul an de liceu sau primul vis în care credem cu adevărat sau orice alt primul.

            Fiecare an are semnificaţie lui şi trebuie să avem încredere în noi dar şi în misterele necunoscutului şi neprevăzutului.

            Timpul trece de o eternitate, de ce de o eternitate oamenii îşi fac griji din cauza lui? Trecerea timpului e ceva normal, obişnuit, de noi depinde cum gestionam aceasta trecere în favoarea noastră astfel încât a fim mai fericiţi.

            După ce viaţa mi-a mai înghiţit un an, am realizat şi sunt convinsă, că timpul nu trece aşa de simplu, precum un trecător grăbit strada, ci trece pentru a ne face conştienţi că el trece. Nu crezi?

  Scriu din ratiunea mea,,

                                                           pentru inima ta!

Emoţia examenelor

Deşi nici acum nu am apucat să scriu despre primele "examene oficiale “după cum am promis, iată că în sfârşit câteva cuvinte ies timide la iveală. Nu e mare lucru, sunt doar cuvintele unei eleve de clasa a VIII a ce trece ca orice elev prin emoţiile Evaluării Naţionale.,

 “Ar fi vrut să se trezească în orice altă zi, la cu totul altă oră, în alt corp şi-n altă minte. Se dezmeticeşte de zorile dimineţii şi acceptă în sfârşit că timpul a trecut după cum bine arată calendarul iscălit cu ”x” - uri roşii până la două chenare, îngroşate, încercuite şi apoi iar îngroşate sub care se ascundeau două numere deabia vizibile de la atâta mâzgăleală.

Îşi caută penarul ponosit, îndeasă nişte creioane, nelipsitul stilou roz, o radieră nou-nouţă deşi cumpărată demult. Îşi caută buletinul ca să găsească mai repede unde să-l ascundă fiindcă nu-i place cum a ieşit în poză, chiar dacă ştia că prietenele o să ceară să-l vadă doar pentru a se amuza şi să spună:”Ai ieşit bine, uite eu cum am ieşit?!”.

Până la poarta şcolii nu a avut nimic, de fapt până la intrarea în sălile de examen nu a avut nimic, dar de îndată ce au venit subiectele ar fi vrut ca o ceaţă argintie şi misterioasă să o învăluie şi să o ascundă în centrul pământului.

Trage aer în piept, încearcă să facă subiectele din ochi şi apoi începe să păteze ”foaia de examen” cu cerneală din rezerva proaspăt pusă.

Timpul trecea că nebunul, ai fi spus că cineva se joacă cu acele lui, dar nu, se pare că fata scria puţin şi se gândea prea mult ceea ce însemna timp pierdut.

Marea provocare a venit când într-un timp scurt ar fi trebuit să facă o compunere. A acceptat misiunea de parcă ar fi avut de ales, lăsându-se în continuare condusă de speranţa că e încă eroina sa, a zilei şi a oricărui lucru ce dăinuia în jurul ei.”Nu e cea mai grozavă compunere - spuse ea presată de timp - dar probabil au fost şi mai rele!”

Totul se terminase cu bine, dar apoi mirosul pesimismului să răspândea cu o viteză cutremurătoare.”Dacă am greşit acolo îmi scade zece sutimi şi cu alte patruzeci de acolo şi cu alte... şi cu celelalte... fac... şi dacă presupunem că am greşit şi acolo se scade atât, deci în total fac... dar stai, dacă am greşit şi acolo?”, ar fi vrut să se oprească o secundă dar nu putea, nu putea fiindcă era înlănţuită în propria negativitate.

Două zile mai târziu, aceeaşi poveste, acelaşi sentiment şi dorinţa de a se schimba cu altcineva, acelaşi penar şi aceeaşi întâmplare cu buletinul. Doar rezerva din stilou a fost schimbată, pentru a nu avea surpriza de a se termina în mijlocul procesului de”pătarea foii de examen”.

De data asta a fost uşor, chiar îngrijorător de uşor, întrucât fata termină demult şi începea să devină nesigură de siguranţa ei. Dar nu-i mai pasă, ştia că odată ce va duce”foaia de examen” la catedră, va scăpa de tot stresul, emoţiile şi în sfârşit se putea bucura de vacanţă. Aşteptând în voie şi cu nerăbdare prima zi de liceu...”                           

                                                        Sfârşit!

  Scriu din ratiunea mea,,

                                                           pentru inima ta!

Sfârşitul

Şi sfârşitul a venit. Ştiam că trebuie să vină, dar nu mă aşteptam să se apropie aşa de repede, atât de înşelător, atât de surprinzător. De fapt cred că am fost mereu conştientă de acest sfârşit, dar timpul m-a determinat să nu-i mai acord atenţie, timp în care el ca un escroc şi-a croit şi întărit puteri inimaginabile.

Aşteptam de mult timp ziua aceasta,deşi mă temeam de ea chiar dacă nu mă temeam de ea propriu-zis ci de emoţiile şi sentimentele răvăşitoare ce le putea ascunde.

Îmi port pentru ultima dată veşnica uniformă care de multă vreme mi-a rămas mică,dar căreia îi voi duce lipsa şi de care trebuie să mă despart azi.

Soarele bate mândru şi ameninţător, punându-mi răbdarea la încercare. Se pare că timpul trece mai greu când ştii că faci parte din categoria de la sfârşit.

Emoţiile se adună de la an la an, iar doamna diriginta ne invită rând pe rând, ne oferă premiile meritate, făcând astfel schimbul anual de buchete de flori şi diplome cartonate ce ne inundă inima de fericire.

Ceremonia de premiere se încheie, luând cu ea ultimul moment de clasa a VIII a şi ultimele clipe de şcoala generală. Profesorii ne urează ,,Succes” la examene şi terminăm prin a face poze, care speram să le revedem peste 10 ani, 20, să le arătăm copiilor noştri, nepoţilor şi mai cine ştie cui ne vom lăuda cu a noastră copilărie.

Stau puţin pe o bancă pustie şi îmi ascult gândurile pustii. Se pare că inamicul meu, Timpul, prinde forţe şi viteze mai mari... la început nu-mi făceam griji de noţiunea de ,,despărţire”, nici nu o conştientizam,  iar apoi un monstruleţ mic a apărut, monstruleţ pe care l-am ignorant, până ce la începutul anului şi-a arătat colţii şi şi-a vărsat furia asupra mea.  Spuneam că va fi un an minunat, fără griji şi certuri, şi a fost minunat, nu neg asta, dar scurt, scurt. Cu bune şi rele. Cu bucurie şi tristeţe. Cu certuri şi împăcări.

Dar să lăsăm tristeţea… A venit  vacanţa şi odată cu ea emoţiile examenelor, dar asta e altă mâncare de peşte. Până data viitoare vă spun ''Vacanţă plăcută'' şi nu uitaţi să fiţi mai fericiţi!!!

                       Scriu din ratiunea mea,,

                                               pentru inima ta!